Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3

Un jandarm a câștigat în instanță triplarea salariului

În premieră, un angajat al MAI a reușit să oblige ministerul, prin Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Sălaj, să îi plăteasă creșterile salariului minim, din anii 2017, 2018 și 2019. Jandarmul care a reușit această performanță este Dan Dorel Sava deși, de ani de zile, polițiștii se străduiesc să obțină …

Citeste Mai Mult

Trump, pregătit să facă pasul în spate. „Există o oportunitate acum”

„Este momentul potrivit şi o bună ocazie pentru a merge dincolo de o simplă reducere a violenţei şi de a explora modalităţi pentru a se ajunge la o încetare a focului”, a declarat Roland Kobia. În acest context, preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat la începutul lunii septembrie că discuţiile …

Citeste Mai Mult

Evoluție dezastruoasă pentru Real Madrid. „Galacticii” au pierdut prima poziție după eșecul de la Mallorca

Rea Madrid a suferit primul eșec al sezonului, în Primera Division, după ce a cedat, sâmbătă, în deplasare, la Mallorca, scor 0-1, în etapa a 9-a. Gazdele au deschis repede scorul, în minutul 7, datorită lui Lago Junior, apoi „galacticii” s-au chinuit să se apropie de poarta adversă, fără rezultate …

Citeste Mai Mult

Dosare penale la Ministerul Culturii? Pe cine a pus ochii DNA-ul?

Direcția Națională Anticorupție a solicitat de la Ministerul Culturii toate contractele încheiate de instituție, în diferite domenii de activitate. Astfel, în adresa DNA se solicită „toate contractele privind achiziţionarea serviciilor: de reparare şi întreţinere a grupurilor de refrigerare şi a instalaţiilor aferente de tratare a aerului; de întreţinere curăţare a …

Citeste Mai Mult

Inamici pe vecie. Orban se așteaptă la „un boicot penibil din partea PSD”

„Luni şi marţi continuă consultările cu societatea civilă şi cu instituţii importante în arhitectura statului român. Miercuri şi, dacă este necesar şi joi, vom avea discuţiile din runda a doua pentru a stabili clar planul de abordare a votului de învestitură. Ne aşteptăm la un boicot din partea PSD şi …

Citeste Mai Mult

Dramă la hollywood. Actrița de Oscar, transportată de urgență la spital

Helen Hunt, cunoscuta interpretă din filmul „As Good as it Gets” (Mai bine nu se poate) pentru care a primit un Oscar pentru cel mai bun rol feminin, se afla pe bancheta din spate a vehiculului care a fost lovit de o altă maşină. Actriţa a fost transportată de urgenţă …

Citeste Mai Mult

Adam și Eva au fost chinezi? Bună întrebare! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

19,20 octombrie   Adam și Eva au fost chinezi? Bună întrebare! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR   Pe 19 octombrie s-au născut Auguste Lumiere, John Lithgow, Miguel Angel Asturias, Dumitru Almaş, Simion Mehedinţi, iar pe 20 octombrie s-au născut „Jolly Roll” Morton, Arthur Rimbaud, Bela Lugosi, Ivo Pogorelich, Alexandru Rosetti, Costel …

Citeste Mai Mult

Dezamăgire în USR. „I se pot imputa anumite derapaje lui Dan Barna”

Ea a admis că „i se pot imputa acestuia anumite derapaje”, însă afirmă că are încredere în integritatea candidatului USR – PLUS la alegerile prezidenţiale. Cristina Iurişniţi a recunoscut că deja sunt persoane care reproşează membrilor USR că „Dan Barna nu e chiar lacrimă, şi el a furat”. „I se …

Citeste Mai Mult

Alertă în România! Cinci bărbați au atacat cu cuțitul un tânăr de 17 ani

Cinci bărbați din Găești (județul Dâmbovița) l-au băgat în spital pe un tânăr de 17 ani, asupra căruia s-au năpustit cu un cuțit, informează Pro Tv! Atacatorii, cu vârste între 17 și 46 de ani, au fost reținuți de polițiști și sunt acuzați că au tulburat ordinea și liniștea publică, …

Citeste Mai Mult