Clik Aici!
coronaviruscursaInternationaltratament

A început cursa internaţională pentru găsirea unui tratament

Un studiu important a constatat că medicamentul antiviral Remdesivir – dezvoltat inițial ca tratament pentru Ebola – a redus, în medie, cu patru zile, timpul de vindecare al pacienților cu Covid-19.

În acelaşi timp, în rândul persoanelor care au luat medicamentul, s-au înregistrat mai puţine decese.

„Deși există o îmbunătățire de doar 31%, şi nu de 100%, rămâne o descoperire foarte importantă, deoarece s-a dovedit că există un medicament care poate bloca acest virus”, a declarat Anthony Fauci, directorul Institutului Național al Alergiei și Bolilor Infecțioase din SUA.

Odată cu răspândirea ştirilor despre un posibil tratament, la nivel mondial au crescut stocurile de Remdesivir.

Numai că un studiu chinez, publicat în revista științifică Lancet, chiar dacă nu este încă complet, a demonstrat că medicamentul nu îmbunătățește rezultatele.

Cu toate acestea, guvernul SUA face tot posibilul pentru ca Remdesivir să fie disponibil cât mai repede posibil.

Între timp, studiul Recovery, realizat de Universitatea din Oxford, este aplicat pe 8.000 de pacienți spitalizaţi în Marea Britanie. Sunt testate cinci medicamente deja existente, inclusiv o terapie combinată împotriva HIV și un medicament antimalaric.

Organizația Mondială a Sănătății spune că a recrutat mai bine de 1.200 de pacienți din peste 100 de țări pentru „a experimenta solidaritatea” la nivel mondial.

În Franța, medicamentul pentru artrită Tocilizumab s-a dovedit a fi extrem de promițător în tratamentul pacienților grav bolnavi de Covid-19.

Tratamentul, care anulează răspunsul imun natural al organismului, reduce „în mod semnificativ” numărul de decese sau de intervenții de suport vital.

Hits: 6

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close