Clik Aici!
FotbalSport

Anghel Iordănescu, despre scandalul care a zguduit naționala la CM 1994: ”M-am împotrivit trimiterii acasă a lui Vlădoiu” | Fotbal, Sport | Libertatea.ro

Turneul final al Generației de Aur a cuprins și un moment foarte tensionat la al doilea meci din grupă, 1-4 cu băieții din Țara Cantoanelor: eliminarea lui Vlădoiu în minutul 73, la numai 143 de secunde după ce fusese introdus pe teren în locul lui Ilie Dumitrescu. ”Charlie” a făcut un atac foarte dur la adresa lui Ohrel, iar ”centralul” tunisian Neji Jouini i-a arătat direct cartonașul roșu!

Vlădoiu a fost trimis atunci acasă și momentul l-a transformat într-un paria al delegației României. Atacantul era exclus de la CM în același timp în care FIFA îl arunca peste bord pe Diego Maradona din cauza dopajului.

Iordănescu: „M-am opus deciziei radicale până în ultima clipă”

Cu ochii de astăzi, fostul selecționer Anghel Iordănescu judecă altfel episodul cu Vlădoiu: ”N-a fost corectă decizia de a-l expedia imediat în România. Sincer, eu m-am împotrivit de la început trimiterii acasă a lui Vlădoiu. Să fim înțeleși, nu mi-a plăcut gestul lui Jean, nu am fost deloc de acord cu ceea ce a făcut, dar m-am opus deciziei radicale până în ultima clipă. Sper ca Vlădoiu să nu o ia ca pe o dușmănie, dar Mircea Sandu a fost cel care a insistat și a luat decizia de a-l trimite acasă. A fost cel mai vehement”.

Iordănescu neagă faptul că ar fi existat și un vot al jucătorilor în ceea ce privește hotărârea la adresa lui Vlădoiu: ”Sigur, se vorbea în cabină, dar asta e altceva. Inclusiv echipa nu era de acord cu măsura extremă pentru colegul lor. Eu chiar m-am certat cu Mircea Sandu pe această temă. L-am rugat la început să înțeleagă că nu e bine, am încercat să-i dau și argumente.

I-am spus, de exemplu, că Vlădoiu a intrat clar cu dorința de a face ceva pentru echipă, care era într-un moment greu, n-a premeditat sub nici o formă acea intrare, dar a avut o clipă în care și-a pierdut rațiunea, judecata. E adevărat că au existat și niște presiuni de la FIFA, vezi Doamne, să respectăm fair-play-ul și imaginea competiției, dar Mircea Sandu tot nu m-a convins. Nu am avut însă ce să fac”.

Iar fostul selecționer concluzionează: ”A fost o decizie care a pus pe umerii lui Vlădoiu responsabilitatea majoră a pierderii meciului cu Elveția, ceea ce nu era adevărat. Partida aceea am pierdut-o eu și jucătorii”.

Gică Popescu a luat decizia. El m-a dat afară din lot! Intrarea pare criminală, căci m-am crucit și eu când am revăzut-o, m-am speriat, dar nu l-am atins pe Ohrel. Vă jur!”
– Ion Vlădoiu

INTERVIU / Reacția fabuloasă a Roxanei Andreea Rotaru, fata din Onești care l-a cucerit pe milionarul american Jay B Linville: ”Am și eu un noroc și s-au c…t polițiștii pe el!”. Fata relatează cum a fost ”tăvălită” și încătușată



Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close