Clik Aici!
austriacoronavirusEvenimentsebastian kurz

Austria se pregătește să revină la normalitate. Economia este repusă în funcțiune

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a prezentat, zilele trecute, un plan pentru relansarea economiei, care începe cu redeschiderea magazinelor care au o suprafaţă de până la 400 de metri pătraţi.

În faza următoare, începând cu 1 mai, Austria va permite redeschiderea centrelor comerciale, a magazinelor mari şi frizeriilor. Ulterior, vor fi redeschise restaurantele și  hotelurile, undeva la jumătatea lunii mai.

Cancelarul austriac a justificat măsurile de relaxare arătând că se dorește ca economia Austriei să depășească rapid această criză și să țină sub control fenomenul șomajului. Cu toate acestea, cancelarul Sebastian Kurz a atras atenția că pericolul nu a trecut și a îndemnat populația să respecte regulile de izolare la domiciliu.

De menționat că Austria a fost printre primele state europene care, în urmă cu o lună a închis şcolile, teatrele, restaurantele, magazinele etc.

Măsura a dat rezultate, având în vedere că numărul îmbolnăvirilor scade constant iar numărul total al deceselor raportate au fost de 368, mult mai puține decât în celelalte state.

Austria nu este singurul stat din Europa care a anunțat ridicarea restricțiilor, măsuri similare fiind luate în Spania unde a fost permisă reluarea muncii în construcții și în fabric. De asemenea, Danemarca a redeschis centrele de îngrijire de zi şi şcolile pentru copiii din clasele I-V.

 

 

Hits: 3

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close