Clik Aici!
CompaniiDivertismentLaugh-O-Gram Films

Cine a fost Walt Disney, artizanul desenelor și jucăriilor care au bucurat generații de copii

Dar cine este omul care a creat tot acest univers, apreciat de generații întregi de copii și nu numai, din întreaga lume?

Walt Disney s-a născut pe 5 decembrie 1901, în sânul unei familii cu cinci copii, patru băieți și o fată, în Chicago. Și-a petrecut copilăria la o fermă din Marceline (Missouri), până în 1909, când tatăl său s-a îmbolnăvit și au fost nevoiți să se mute cu toată familia în Kansas.

După câțiva ani, Walt, care câștiga deja ceva bani vânzându-și caricaturile, s-a înscris la Institutul de Arte din Kansas City, unde a învățat primele noțiuni despre tehnicile de desen. În adolescență descoperă cinematografia, o invenție care l-a pasionat din primul moment. După ce s-a licențiat, Walt încearcă să se înroleze în armată, dar a fost refuzat, neîndeplinind condiția vârstei. Reușește totuși să se alăture Crucii Roșii și pleacă în Franța, pe front, ca șofer pe ambulanță. În 1919, la doar 18 ani, revine în State și merge să locuiască alături de fratele său Roy, căutând totodată de lucru ca desenator. Își găsește un job ca ucenic la o agenție de publicitate, Pesmen-Rubin Commercial Art Studio, unde-l cunoaște pe Ubbe Iwerks, un tânăr de vârstă apropiată, cu care leagă o îndelungată prietenie și alături de care va conlucra în viitor.

În 1922, Disney a înființat, cu ajutorul prietenului său Ubbe Iwerks compania Laugh-O-Gram Films, cu care a realizat primele scurtmetraje animate bazate pe poveștile pentru copii. Din păcate, cheltuielile de realizare a acestora depășeau încasările, astfel că un an mai târziu a trebuit să închidă compania. Fără să-și piardă încrederea, Walt pleacă la Hollywood, unde, în 1923, începe să producă desene animate, alături de fratele său Roy. Apare nici mai mult, nici mai puțin, decât celebrul personaj Mickey Mouse, care avea să devină emblema companiei Disney.

Frații Disney, împreună cu Iwerks, produc trei animații cu noul personaj Mickey Mouse. Primele două, Plane Crazy și The Gallopin’ Gaucho, sunt mute și Disney nu reușește să le distribuie. Succesul apare odată cu filmele cu sunet, când Disney creează animația Streamboat Willie, unde dă personal voce lui Mickey Mouse.

În 1932, Disney a realizat primul desen animat color, „Arbori și flori”, iar în 1934, l-a creat pe rățoiul Donald. În anul 1933 apare “Cei trei purceluși” iar cântecul de generic “Who’s Afraid of the Big Bad Wolf?” (Cui i-e frică de lupul cel mare și rău?) devine cântecul întregii naţiuni în mijlocul Marii Depresiuni.

În 1937, a apărut primul lungmetraj de animație din istorie, „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, care a avut încasări de 418 milioane de dolari, în plină criză, și care a câștigat opt premii Oscar. Au urmat Pinocchio (1940), Fantasy (1941) și Bambi (1942).

În anii 50 și 60, Walt Disney Productions a devenit una dintre cele mai mari case de producție cinematografică, în timp ce Disney încerca să mențină, pe cât posibil, controlul artistic. Compania a început să transforme cât mai multe povești din literatura pentru copii în lungmetraje de animație, dar și să continue cu aventurile lui Donald Duck, Mickey Mouse și Pluto. Pentru a comanda produse Disney puteti apela cu incredere la eMAG!

Au văzut lumina cinematografiei filme precum „Insula comorii”, „Robin Hood” sau „Mary Poppins”, toate cu actori reali. În animație, au apărut povești legendare, ca „Peter Pan”, „Aladdin” sau „Regele leu” și „Pocahontas”. Toate acestea i-au adus premii Oscar, făcând din Walt Disney persoana cu cele mai multe premii Oscar câștigate (32 în total).

În 1955, Walt Disney deschide primul Disneyland, un parc de distracții tematic, unde vizitatorii se puteau întâlni cu personajele sale.

Walt Disney a murit pe 15 decembrie, în 1966, la doar 65 de ani, din cauza unui cancer la plămâni. Este incinerat, iar cenușa sa este depusă la Forest Lawn Cemetery, din Los Angeles. În 1971, fratele său, Roy, îi duce visul mai departe, deschizând un parc tematic în Florida, numit Walt Disney World.

Hits: 12

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close