Clik Aici!
Cristian Tudor PopescuiubireUnire nu înseamnă iubireUnirea

CTP, mesaj de Ziua Națională. „Nu mă unesc cu Pișălău, Gigălău, Vulguța, Proasta…”

Cristian Tudor Popescu: „100 de ani și încă unul de la Marea Unire. Unirea tuturor românilor. Tuturor? Unire? Ce înseamnă, de fapt, unire? Unire înseamnă ca eu, Popescu, împreună cu toți ceilalți cetățeni români să ne supunem acelorași legi. Înseamnă să plătim aceleași dări către statul român. Să avem aceleași drepturi și obligații în societate. Să vorbim aceeași limbă, fiecare cum poate”, este opinia sa în legătură cu Unirea.

„Unire nu înseamnă iubire”

„Partidele naționalist-extremiste mârlănești înlocuiesc unirea cu iubirea, cu înfrățirea. Iartă-mă și iubește-mă, căci toți suntem români! Adică frați. Frați români!, strigă toți candidații la ceva în stat. Dacă asta înseamnă Unire, atunci eu nu mă unesc cu cei care nu au călcat prin secția de votare la aceste alegeri”, a scris jurnalistul pe contul personal de socializare.

„Nu mă unesc cu Pișălău, Gigălău, Vulguța, Șobi, Bișo, Proasta, Varanca, Băsescu, Tăriceanu sau Ponta”

„Nu mă unesc cu acea parte din poporul român alcătuită din proști lacomi și ticăloși. Trăim cu toții pe același meleag, respirăm același aer, dar mă pot simți mai unit cu o pisică, un porc sau un pește de acvariu decât cu toți aceștia. Am văzut în trafic o mașină pe spatele căreia stătea scris: „România, țara mea, o iubesc, lupt pentru ea!”. Mașina era un Jeep Grand Cherokee verde metalizat, cât o șalupă. Și pun o întrebare: câți dintre românitarii care își zbiară românitatea și iubirea de români ar fi în stare să-și dea acum viața pentru țară, așa cum au făcut strămoșii lor în 1916-1917?”, se întreabă Cristian Popescu în comentariul să de pe republica.ro.

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close