Cum sună ultima melodie lansată de Smiley. „Noi, artiștii, avem la îndemână muzica pentru a exprima ceea ce simțim”

Smiley lansează „Până când”, o piesă-întrebare în ton cu vremurile, care adună în notele și versurile ei derivele, fricile și apăsările perioadei pe care o traversează acum omenirea.

„Este, în aceste timpuri, un preaplin de emoții pe care fiecare dintre noi îl manifestă cum simte, cum poate, cum știe. Unii oameni scriu, alții plâng sau se plâng, unii urlă, alții studiază, unii acționează sau construiesc.

Noi, artiștii, avem la îndemână muzica pentru a exprima ceea ce simțim. Astfel, ne alinăm pe noi și, sperăm noi, îi alinăm și pe alții”, povestește Smiley despre esența noii sale piese.  

Inspirată din întrebarea pe care Smiley și-o pune din ce în ce mai des, cu din ce în ce mai multe variante de continuări, „Până când” poate suna diferit în fiecare om, în funcție de ce este prea mult, prea gri, prea des amânat, prea nociv pentru fiecare.

 „Până când, până când o să mai suferim pe Pământ, uite cum suflete plâng, că nu mai știu până când e prea mult”, spune parte din refrenul noii piese produse de HaHaHa Production împreună cu Cat Music și semnate de Smiley ca muzică și text alături de Dorian Micu, Florin Boka, Roland Kiss și Lucian Nagy. 

„«Până când» este o întrebare personală, ce nu așteaptă un răspuns către alții, ci doar apasă butonul conștiinței în noi.

Fiecare om are înăuntrul lui o lumină pe care trebuie să știe să o aprindă în întuneric, care să acționeze pentru bine și să reacționeze la rău, să oprească greșelile și să primească frumosul, să aleagă corectul, nu ușorul.

Îi invit pe oameni să completeze în gând întrebarea «Până când» cu ce îi sperie sau îi deranjează mai mult la ei, la lume, la azi și la gândul spre mâine. S-ar putea, pe lângă răspuns, să își dea seama că mai au câte ceva de schimbat”, consideră Smiley.

Hits: 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Stiri Online Din Romania - info-24.ro