Clik Aici!
conflictul din SiriaEVZ SpecialInternationalrusiaturciaue

Diplomații UE se tem de un război deschis ruso-turc, nu de o criză a refugiaților!

Deși Uniunea Europeană nu este nici astăzi, la cinci ani de la criza imigranților, mult mai pregătită pentru o astfel de situație, diplomații UE spun  că ceea ce îi preocupă cu adevărat este posibilitatea ca un membru NATO, așa cum e Turcia, să intre în conflict deschis cu Rusia în Siria.

Deși nici Turcia, nici Rusia nu par să caute un astfel de conflict, iar președintele Recep Tayyip Erdoğan și omologul său rus Vladimir Putin au convenit vineri să organizeze o întâlnire în viitorul apropiat,  diplomații UE cred că un accident ar putea provoca oricând o escaladare majoră. „Sunt foarte, foarte îngrijorat cu privire la posibilitatea unui accident în care sunt implicate forțele ruse și turce”, le-a mărturisit reporterilor de la politico.eu  un diplomat specializat în probleme de securitate și apărare. „Când tensiunile politice sunt mari, se întâmplă incidente”, a întârit un alt reprezentant al diplomației europene.

Există, însă, și la Bruxelles oficiali ai Uniunii Europene care privesc cu mare îngrijorare la deteriorarea situației de pe insulele grecești din Marea Egee. Unii consideră chiar că un nou aflux masiv de refugiați „ar exercita mai multă presiune asupra insulelor grecești, cu costuri politice la care nu ne putem gândi”.

Alți diplomați spun, însă, că nu e prima dată când Ankara a amenințat că va inunda Europa cu refugiați, E drept, există o diferență. Până acum  amenințările nu au fost urmate de plecarea spre granițele UE a unui număr atât de mare de oameni.

Nici asupra mobilului pentru care Erdogan a lansat UE această provocare diplomații europeni nu s-au putut pune de acord, scrie politico.eu. În timp ce unii speculează că mișcarea Turciei vizează obținerea unui sprijin european pentru implicarea sa militară în Idlib,  alții se întreabă dacă nu cumva manevra are scopul de a presa țările UE să cheltuiască mai mulți bani pentru a ajuta cele  3,5 milioane de sirieni care trăiesc în Turcia.

Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close