Clik Aici!
Localeprimar harghitaRaduly Robert Kalmanziua maghiarilor

Flashmob-ul programat în Miercurea Ciuc de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost anulat

Sâmbătă, edilul din Miercurea Ciuc îi îndemna pe oameni, prin intermediul unei postări pe Facebook, să vină la ora 16,00, la statuia lui Gal Sandor, iar la 16,30, în faţa cetăţii Miko, pentru a participa la un flashmob în cadrul căruia să cânte imnul Ungariei şi imnul secuiesc, însă le-a recomandat să păstreze o distanță optimă unii de ceilalți.

Totuși, Raduly Robert Kalman a spus despre acest flashmob că „este chiar potrivit”, în ciuda contextului pandemiei de coronavirus, afrimând că că şi la vremuri grele oamenii trebuie să fie alături.

În ciuda dorinței și a chemării, primarul din Miercurea Ciuc s-a lovit nemulțumirea locuitorilor orașului, care i-au cerut, tot pe Facebook, să anuleze evenimentul, ca măsură de prevenire a răspândirii virusului Covid-19.

Planul lui edilului a fost catalogat drept o greșeală și de deputatul UDMR Korodi Attila, cel care l-a devansat pe Kalman la prealegerile pentru fotoliul de primar al municipiului. Deputatul UDMR a cerut, în schimb, ca duminică seară, oamenii să aprindă o lumânare în fereastra locuinţei, pentru a marca ziua de 15 martie.

Duminică, la prânză, primarul a anunţat, tot într-o înregistrare video postată pe Facebook, că flashmob-ul va fi anulat, întrucât ar fi putut avea şi un mesaj nedorit de creare a panicii.

Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close