Fotbaliștii din România nu mai pot juca decât dacă au Certificat Verde. Anunțul FRF

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis, miercuri, că începând de joi, 21 octombrie, fotbaliștii nu mai pot intra pe teren decât dacă trimit dovada că au Certificatul Verde, care se obține în urma vaccinului împotriva Covid-19 sau a trecerii prin boală ori a realizării unui test.

În ceea ce privește certificatele obținute în urma testării rapide sunt valabile 24 de ore, iar cele pentru testul RT-PCR au o valabilitate de 72 de ore.

Certificatul Verde se va anexa la carnetul de joc, iar arbitrul are obligația de a verifica documentele prezentate de delegații echipelor.

„Echipele vor trimite la FRF(medical@frf.ro) și, pentru Liga 1, la LPF, un tabel cu componenții clubului care au fost testați RT-PCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19. Acesta trebuie să conțină numele, prenumele, funcția, data recoltării testului, tipul de test efectuat și rezultatul.De asemenea, trebuie trimis și un document cu buletinele de analiză scanate, precum și deciziile DSP în urma eventualelor anchete epidemiologice. Acest model de informare se va menține pe toată durata competiției”, a transmis FRF în comunicatul oficial.

„Suplimentar față de cele de mai sus, vor fi prezentate documentele aferente fiecărei persoane din delegația unei echipe (staff + jucători + alți oficiali) la fiecare meci disputat de echipa respectivă.Astfel, pentru jucători, Certificatul Verde (QR code) trebuie să fie anexat carnetului de joc (la fel ca și viza medicală – condiție pentru dreptul de joc), arbitrul având obligația verificării acestor documente”, a notat FRF.

Fotbaliștii minori vor fi exceptați de la testare, Certificatul Verde urmând a fi prezentat doar de către delegații cluburilor.

„Pentru evitarea oricărui dubiu, doar în situația jocurilor la care participă jucători minori (exceptați de la testare), obligația prezentării QR Code-urilor se aplică doar pentru membrii delegației (staff + jucători + alți oficiali) majori”, se arată pe site-ul FRF.

FOTO: Hepta

Hits: 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Stiri Online Din Romania - info-24.ro