Clik Aici!
Stiri Romania

Găini Crescute Pe Balcon în Centrul Orașului Timișoara Ca într-o Grădină Zoo

De
Mihai Niculescu,

Timișoreanul a fotografiat găinile în balconul vecinei sale, într-un apartament din spatele Pieței Mărăști, chiar în centrul orașului.

Omul s-a declarat uimit de păsările de curte crescute într-o locuință, potrivit aradon.ro

„Este ca o grădină zoo aici, eu am porumbei în balcon, iar
vecina are o găină vie”, a scris persoana care a sesizat situația
hilară.

Creșterea păsărilor și animalelor de fermă este interzisă în
Timișoara în clădiri cu mai multe apartamente sau în adăposturi
improvizate în jurul blocurilor de locuit, precum și în
gospodăriile aflate în vecinătatea blocurilor cu locuințe comune.
Faptele sunt sancționate cu amendă de la 1.500 de lei la 2.000 de
lei. Hotărârea de consiliu local delimitează și străzile unde
acestea pot fi crescute, la curte.

În plus, se interzice creșterea animalelor și a păsărilor,
strict pentru consumul familial, în zona exterioară a acestui
perimetru, cu nerespectarea condiției: deținerea și creșterea
unui număr mai mare de doi porci, 20 de păsări și o vacă matură
și un vițel într-o gospodărie proprietate privată cu o suprafață
îngrădită, destinată întreținerii și creșterii animalelor de
minimum 500 mp.

Citeşte şi:

Pușcă scoasă la vânzare într-un talcioc din Timișoara. Suspecții au vrut să le dea mită polițiștilor

Hits: 8

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close