Clik Aici!
ajutorBucurestichetaFapt diversfarmaciegest emotionantjandarmomeniepolitisti

Gest emoționant al polițiștilor și jandarmilor, la farmacie: ”S-au căutat toți în buzunare”

Oamenii legii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au relatat momentul emoționant de care au avut parte. În timpul patrulei s-au intersectat cu o bătrânică ce plecase să își cumpere medicamente.

Regulamentar, femeia le-a prezentat declarația pe proprie răspundere, pe care o scrisese de mână, înainte să plece spre farmacie.  ”I s-au terminat medicamentele, dar trebuie să continue tratamentul. Abia a ajuns la farmacie și a simțit că o lasă puterile. S-a sprijinit de zid să își tragă răsuflarea. Atunci au apărut lângă ea doi polițiști și un jandarm.

În cuvinte puține le-a spus nevoia și sprijinită de oamenii în uniformă a intrat să-și cumpere tabletele necesare. Banii puțini însă nu ajungeau pentru o cutie. S-au căutat toți în buzunare și din cheta ad-hoc s-a acoperit rețeta. Și pentru că prima misiune a fost îndeplinită, au trecut la următoarea. Doamna a ajuns acasă, în siguranță, condusă până în fața ușii”, transmite, pe Facebook, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Sursa foto: Facebook / DGPMB

Hits: 5

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close