Clik Aici!
FotbalSport

Gică Hagi, nominalizat pentru Balonul de Aur ”Dream Team”. Ce jucători uriași mai sunt pe listă

Gheorghe Hagi, 55 de ani, a fost nominalizat de revista ”France Football”, alături de alți 19 fotbaliști de legendă, să facă parte din echipa Balonul de Aur «Dream Team», notează Gazeta Sporturilor.

Publicația care oferă „Balonul de Aur” l-a inclus pe Hagi pe lista celor mai buni mijlocași ofensivi din toate timpurile.

Pe lista celor nominalizați pentru cel mai bun mijlocaş ofensiv din istorie se mai regăsesc: Roberto Baggio, Bobby Charlton, Alfredo Di Stefano, Enzo Francescoli, Ruud Gullit, Andres Iniesta, Raymond Kopa, Laszlo Kubala, Diego Maradona, Alessandro Mazzola, Pele, Michel Platini, Ferenc Puskas, Gianni Rivera, Juan Alberto Schiaffino Socrates, Francesco Totti, Zico și Zinedine Zidane.

În 1994, după remarcabilul Campionat Mondial din SUA făcut de naționala României, Gheorghe Hagi a ieșit pe locul 4 în topul pentru cucerirea ”Balonului de Aur”.

De asemenea, în 1999, Gică Hagi a fost inclus în topul celor mai buni 100 de fotbaliști ai secolului trecut.

Câștigător al Supercupei Europei cu Steaua și a Cupei UEFA, cu Galatasaray, Gică Hagi a jucat la cele două ”mari” din campionatul Spaniei, Real Madrid și FC Barcelona.

Hits: 2

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close