Clik Aici!
curte conturiguvernparlamentrobert cazanciuc

Guvernul și Curtea de Conturi, în fața Parlamentului. „Toată lumea trebuie să vadă”

Robert Cazanciuc susține că nu trebuie limitate „mai mult decât este cazul” drepturile fundamentale și că Parlamentul i-a cerut Curții de Conturi să facă verificări, astfel încât „toată lumea să vadă cum s-au cheltuit banii” în timpul pandemiei.

„În această perioadă efortul este un efort comun pentru combaterea pandemiei, pentru revenirea la o viaţă normală. Toţi vrem să ne reluăm activitatea, toţi vrem să mergem la serviciu, la film, la biserică, toţi vrem să ne putem da mâna fără să ne fie teamă că suntem în pericol, iar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie ca cele mai bune decizii să fie luate în această perioadă.

Parlamentul a reafirmat faptul că în stare de urgenţă fiind, nu sunt neapărat în stare de război, şi faptul că sunt constrângeri nu înseamnă că trebuie să abrogăm ceea ce am câştigat cu sânge în 1989 prin luptă în revoluţie, şi anume drepturi fundamentale. Toată lumea este de-acord ca măsurile să fie cât mai eficiente, dar nu trebuie să limităm mai mult decât este cazul drepturile fundamentale.

Parlamentul, prin hotărârea adoptată ieri, pe lângă faptul că a încuviinţat, toată lumea a fost de-acord cu nevoia de a prelungi această stare de urgenţă, dar a reafirmat în acelaşi timp nevoia de a respecta drepturile fundamentale, nevoia de transparenţă în această perioadă – natura umană arată că şi în momentele de criză sunt unii care vor să profite şi noi am cerut, prin decizia de ieri, Curţii de Conturi să facă verificări la finalul acestei stări de urgenţă pentru ca toată lumea să vadă cum s-au cheltuit bani în aceste proceduri de combatere cât mai eficientă a pandemiei -, drepturi fundamentale care trebuie respectate şi nu trebuie restrânse mai mult decât este nevoie, transparenţă în decizii, pentru că toate lumea trebuie să vadă cine ia deciziile. S-au emis ordonanţe militare. Cred că e firesc ca fiecare român să ştie: ‘Dom’le, uite, în comitetul de la Guvern sunt zece oameni. Aceasta este lista celor zece oameni în care românii trebuie să aibă încredere că pot să ia cele mai bune măsuri’.

Nu cred că trebuie să-i fie teamă nimănui care are conştiinţă curată, care ştie că a făcut eforturi pentru a fi eficient în această perioadă, de faptul că guvernul va trebui să vină în faţa Parlamentului să spună ce a făcut. Parlamentul a încuviinţat starea de urgenţă, dar a atras atenţia că acest lucru nu trebuie făcut în detrimentul calităţii democraţiei, că drepturile fundamentale pentru care românii au murit în ’89 trebuie respectate cu sfinţenie. Şi vedeţi că românii ştiu să se comporte în această perioadă, respectă regulile, dar vor să fie trataţi cu aceeaşi măsură. Cred că asta este în momentul de faţă una dintre… pe lângă faptul că oamenii sunt îngrijoraţi de ceea ce-i aşteaptă din punct de vedere al sănătăţii şi mai ales economic în perioada următoare, vor să fie trataţi cu aceeaşi măsură. Dacă avem o regulă, să fie respectată de toată lumea, pentru că toată lumea, v-am zis, participă la acest efort comun şi nu e cazul să apară cineva care să profite de această stare de urgenţă”, potrivit RRA.

 

Hits: 5

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close