Clik Aici!
Arhimandritul Teofil AnastasoaieborierusalimpasteReligie

Înalt prelat al BOR, mesaj de Paște: Faceţi fiecare casă un mic Ierusalim!

În mesajul pe care l-a transmis cu prilejul sărbătorilor Pascale din acest an, Arhimandritul Teofil Anastasoaie a arătat că Paştele este prilejul de a ne ruga pentru cei suferinzi, în această perioadă, chiar dacă bisericile nu mai sunt deschise tuturor credincioşilor, iar slujbele sunt oficiate doar de clerici.

„Fiecare zi reprezintă un dar deosebit pe care Domnul ni-l face nouă oamenilor, dar mai ales sunt zile de sărbătoare specială prin care noi, credincioşii, avem ocazia să petrecem cu bucurie în prezenţa Harului Său. Deşi anul Milei Domnului 2020 a debutat în lume cu unele semne de îngrijorare ce au cuprins încetul cu încetul aproape toate ţările pământului şi ne-am pomenit că sfintele sărbători trebuie să le petrecem închişi în casele noastre, fără îngăduinţa de a ne vizita şi a împărtăşi comuniunea reală, ar fi fost suficient pentru noi, căci multe sunt bunătăţile pe care Dumnezeu ni le arată!

Deşi semeni ai noştri au suferit sau încă suferă din cauza molimei care s-a răspândit pretutindeni, Paştele este prilejul de a ne ruga pentru ei şi ar fi fost suficient pentru noi că putem să facem aceasta! Chiar dacă bisericile nu mai sunt deschise temporar tuturor credincioşilor, iar slujbele sunt oficiate doar de clerici, şi ar fi fost suficient pentru noi că putem să facem aceasta!”, a arătat Arhimandritul Teofil, în mesajul său.

Paştele se celebrează cu Lumina Sfântă în Ierusalim

Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a subliniat că nimeni nu este uitat din pomenirile rugăciunilor care se fac în biserică, iar cei care se roagă în casele lor sunt împreună în duh cu întreaga Biserică. Totodată, de la Ierusalim, oficialul BOR îi binecuvântează pe românii de pretutindeni:

„Paştele este momentul unic de celebrare a bucuriei biruinţei Domnului şi de învingere a robiei morţii, şi este suficient pentru noi că putem să facem aceasta! Paştele se celebrează cu Lumina Sfântă în Ierusalim, dar străluceşte şi binecuvântează orice casă unde se aprinde o lumină cu rugăciune sfântă, şi este suficient pentru noi că putem să facem aceasta!

Primiţi aşadar gânduri bune cu binecuvântări sfinte din Ierusalim şi faceţi fiecare casă a dumneavoastră un mic Ierusalim al veseliei spirituale! Treceţi de la robia păcatelor la libertatea credinţei şi bucuraţi-vă că puteţi face aceasta! Noaptea morţii a încetat prin Înviere, să ne bucurăm şi să ne veselim în această zi de Paşte! HRISTOS A ÎNVIAT şi ne este de ajuns ca să biruim împreună cu El!”.

Hits: 5

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close