Clik Aici!
ŞtiriStiri Romania

La serbarea de 110 de ani de existență a STB au venit oameni câți intră într-un autobuz

Evenimentul trebuia să înceapă la ora 18.00, însă la fața locului nu era nimeni, astfel că stratul a fost amânat.

VIDEO de la evenimentul din Parcul Izvor:

Încet, încet, cei aflați întâmplător în Parcul Izvor la plimbare s-au strâns în jurul scenei. Dar serbarea a început în fața unui public care ar fi încăput într-un autobuz ceva mai aglomerat.

Aproape de ora 20.00, când pe scenă urmează să urce Smiley, erau cu indulgență 250 de persoane, însă în jurul orei 20.00,deși lucrurile abia acum trebuiau să se „încingă”, lumea a început să plece de la eveniment.

Turiști germani, alungați de pe scaune

La un moment dat, pe scaunele rezervate consilierilor de la primărie, s-au aștezat câțiva oameni. Jandarmii i-au îndepărtat imediat pe respectivii, un grup turiști germani care nu știau că locurile erau rezervate pentru alte persoane.

A fost singurul incident, rezolvat rapid. Organizatorii și-au luat măsuri serioase de siguranță, chemând și jandarmii, dar și o firmă de securitate privată. Aceștia n-au pe cine să păzească.

În zonă au apărut și câteva mese, unde au fost întinse farfurii cu frigărui, dar și cu bucățele de pepene și boabe de struguri.

Pentru evenimentele destinate aniversării STB, inclusiv cel din această seară, s-au cheltuit sume generoase, deși angajații au fost anunțați că mărirea salarială promisă pentru 1 septembrie nu le va mai fi acordată, sporurile vor fi tăiate, iar promovările vor fi blocate.


Citește și:

Primăria a plătit un videoclip de lux pentru STB! Whats UP, BRomania și Jo își abandonează mașinile și cântă despre cât de tare e să mergi cu autobuzul

Videoclipul de lux și evenimentele pentru aniversarea STB au costat peste 200.000 de euro! Primăria Capitalei nu vrea să arate contractul de achiziție

Citește mai multe despre Aniversare și stb pe Libertatea.



Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close