Clik Aici!
carteCozmin GusaEvenimentEVZ Specialparvenitism și ofițerizareproiect

Lovitura de graţie în România. Ce va lansa pe piaţă cât de curând

Cozmin Guşă: „Scriu o carte şi sunt bucuros că am putut în ultima săptămână să mă țin temeinic iar unul dintre cele patru capitole mari va fi dedicat mass-media și intelectualilor publici, felul în care s-au mișcat după 1989, între parvenitism și ofițerizare”.

Tema cărții: „România 2020, parvenitism și ofițerizare”

Concluzia va fi sumbră, mai spune analistul politic,  dar cei mai tineri, care nu au prins ce am prins noi, trebuie să știe ce trăiesc și ce îi așteaptă”,.

„Tinerii sunt obraznici, dar marea majoritate sunt needucați”

„Mă refer îndeosebi la zona de intelectuali, de oameni cu pregătire superioară, pentru că altfel nu trebuie să avem mari așteptări. Vedem cum evoluează societatea mondială per ansamblu”. „În România, a fost în ultima perioadă, pot să număr 10 ani sau mai mult, o competiție în care au câștigat obrăznicia și lașitatea. Tinerii sunt obraznici, dar marea majoritate sunt needucați. Până acum câțiva ani, am predat la Universitate și am renunțat, pentru că, în afară de obrăznicie, pe care nu prea și-o manifestau în fața mea, dar o simțeam, nu aveau prea multe alte interese”, a mai spus analistul.

„Lașitatea combinată cu obrăznicia au generat ceea ce suntem”

„Din nefericire, corpul didactic din România, mai ales ultimii absolvenți, sunt pe principiul lasă-mă să te las sau timpul trece, leafa merge. Aici este un complex de împrejurări, iar lașitatea combinată cu obrăznicia au generat ceea ce suntem, dar nici nu trebuie să fim triști, pentru că în România problema este spirit și de solidaritate. În rest, asta este o problemă cvasimondială”, a concluzionat Cozmin Guşă.

Hits: 6

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close