Clik Aici!
chinagestiuneInternationalmacronpandemieputin

Macron: Să nu fim naivi cu China. Putin, avocatul Beijingului

Într-un interviu acordat Financial Times, Emmanuel Macron a estimat că lumea nu trebuie să dea dovadă de naivitate în ce privește modul în care China a gestionat pandemia Covid-19.

Președintele francez consideră că este imposibil să se compare țările în care informațiile curg în mod liber cu altele unde libertatea de exprimare este redusă.

„Să nu aveam acea naivitate care constă în a spune că gestionarea epidemiei din China a fost una puternică. Nu știm. Și chiar dacă, există lucruri care s-au petrecut și despre care nu știm”.

Liderul de la Elysee a fost întrebat dacă regimurile autoritare sunt mai capabile să gestioneze astfel de crize.

Ulterior, palatul Elysee a revenit asupra declarațiilor lui Emmanuel Macron.

În democrații, „situația epidemiei și gestiunea crizei sunt transparente și fac obiectul dezbaterilor”, a subliniat președinția franceză.
„Ceea ce nu este cazul în regimurile unde informație și libertatea de expresie sunt controlate”.

„Este greșit să spunem că democrațiile gestionează mai puțin bine criza, deoarece transparența și fluxul liber de informații sunt, dimpotrivă, un atu considerabil pentru a fi mai eficiente”.

Rezervele șefului statului francez cu privire la gestionarea crizei de către Beijing se alătură celor exprimate de Londra și Washington.

Regatul Unit a avertizat, joi, China că ar trebui să răspundă „la întrebări dificile despre apariția virusului și de ce nu a fost oprit mai devreme”.

Statele Unite au acuzat de mai multe ori în ultimele săptămâni Beijingul că a ascuns amploarea epidemiei și au subevaluat bilanțul victimelor.

Față de amplificarea criticilor, China a răspuns vineri. „Nu a existat niciodată o disimulare și nu vom permite niciodată o disimulare”, a adevărului, a declarat purtătorului de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian.

El a estimat că este „imperativ ca toate țările să se unească pentru „a combate epidemia și a câștiga acest război” cu Covid-19, scrie AFP.

Rusia a intervenit joi seara pentru a apăra Beijingul.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, într-o convorbire cu omologul său chinez, Xi Jinping, că acuzațiile împotriva Beijingului sunt „contraproductive”.

Hits: 2

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close