Clik Aici!
artistboalaconnect-rfacebookMonden

Mărturii dureroase făcute de Connect-R. Cum a reușit să se transforme

Connect-R a postat un mesaj pe Facebook și Instagram, în care a povestit cum a reușit să se transforme. Artistul recunoaște că a avut perioade foarte grele, a suferit de anxietate, dar a avut puterea să treacă peste probleme atunci când si-a schimbat modul de-a privi lucrurile.

„Tu cine ești? M-am întrebat de multe ori: «Ești artistul sau ești omul?». Și am găsit un răspuns care să mulțumească pe toată lumea. Sunt și artistul dar și omul, doar că mi-am dat seama că, dacă continui să mă identific prea mult cu artistul, risc sa fiu dezamăgit. Când tinerețea va trece, când cariera va apune, ce voi face? Voi îngropa jumătate din mine? Și atunci am zis: «Nu dom’le, eu sunt Omul!».

Dar, în viziunea mea omul era = Eu, însurat, Eu, tată, Eu, cel ce a reușit în viață, Eu, cel ce am adunat bani, respect, recunoștință. Păi și dacă divorțezi, ce o să zică lumea?!? Și când va crește cea mică, eu nu voi mai fi tată și dacă pierd toți banii pe care i-am strâns? Implicit, nu mă mai învârt în cercurile înalte ale societății. Dacă ajung înapoi la munca de jos, ce va spune lumea? Că nu mai sunt om? Nu nu, nu e bine!!!

Panică, teamă, anxietate, toate peste mine! De ce? Pentru că mă identificam prea mult cu ce cred ceilalți, cu, cum eram văzut de ceilalți. Practic, eram obsedat de mine. Până într-o zi, când s-a întâmplat o minune. Ca o serendipitate, nimic programat!

O zi în care începând cu prima oră a dimineții și terminând cu ultima, a serii, am fost în slujba celorlati: de la copil, soră, mama copilului, (fosta soție ? ), tată, prieteni și terminând cu un fan, care mi-a cerut sfatul într-o problemă de ale lui. Seara, înainte de somn, mi-am dat seama că ziua trecuse fără niciun stres ?, pentru că nu mă mai gândisem la mine, ci doar la ceilalți. N-am mai fost nici Artistul și nici omul, ci doar servitorul. Următoarea zi, a fost una de exceptie, Universul întorcându-mi toate serviciile!

So… Poți pierde cariera, poți pierde ce ai adunat, poți pierde statutul social dar un singur lucru nu-ți poate fi luat, și anume: «Ceea ce poți fi pentru și în slujba celuilalt» și asta n-are treabă nici cu felul în care te îmbraci, nici cine ești sau cum ești văzut în societate, nici cu câți bani ai, ci doar cu o inimă care nu a fost câștigată ci primită gratis din partea Universului! Deci ce ați primit în dar, în dar să dați și Cerul vă va umple din nou!!! Eu sunt ceea ce dau, nu ceea ce iau!!! – «Dar, când mi‑e teamă, mă voi încrede în Tine». ‭Psalmii‬ ‭56:3‬ ‭NTR

Hits: 3

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close