Clik Aici!
coronavirusEvenimentEVZ Specialgalatimastiobligatoriu

Masca a devenit obligatorie la ieșitul din casă. Primul județ care a luat această măsură

Măsura a fost luată în contextul pandemiei de coronavirus, astfel încât cetățenii să fie protejați. Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați urmărește să limiteze răspândirea COVID-19.

Drept urmare, persoanele care merg în spații publice vor fi nevoite să poarte o mască peste nas și gură. Sunt acceptate nu numai măștile chirurgicale, ci și cele de pânză, ori improvizate din eșarfe sau fulare. Cei care nu vor respecta această regulă vor fi sancționați, informează tion.ro.

„De luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome. Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipui de protecţie care să acopere nasul şi gura”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Galaţi.

Măsuri similare au fost luate și în China, primul stat lovit de coronavirus, Cehia, Bulgaria ori Austria.

Hits: 8

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close