Clik Aici!
aeroporturicharterdistantare socialalucian modemuncitori sezonieriordin de ministruUtile

Măsuri dure după haosul de joi. Cum se va face îmbarcarea lucrătorilor sezonieri

 

”Având în vedere ultimele evenimente petrecute în cursul zilei de 9 aprilie 2020 pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, în legătură cu care IGPR a anunţat deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, la nivelul MTIC sunt realizate verificări privind o serie de aspecte care intră în aria de competenţă a structurilor din subordinea Ministerului.

Astfel, ministrul Lucian Bode a dispus cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere către aeroport din judeţele de domiciliu ale cetăţenilor care urmau să zboare de pe Aeroportul din Cluj. Prin intermediul Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier”, se arată în comunicatul transmis.

Ministrul Lucian Bode a dispus să fie elaborat de urgență un Ordin de ministru care să reglementeze precis cum se face organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte ţări. ”Este important să existe o trasabilitate clară a întregii proceduri, motiv pentru care au fost cooptaţi în acest demers reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum şi ai Ministerului Afacerilor Interne.

Procedura stabilită prin Ordin vine în sprijinul cetăţenilor care nu trebuie expuşi niciunui risc de infectare, precum şi în sprijinul aeroporturilor care vor avea foarte bine stabilite procedurile de zbor”, se mai arată în comunicat.

Până la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, toate cursele charter care duc muncitori sezonieri în Europa vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflaţi pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinaţii, dar respectând toate reglementările de siguranță sanitară aflate în vigoare.

În plus, în urma apariţiei Ordonanţei Militare nr. 8/9.04.2020, doar MTIC, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), poate aviza sau aproba orice transport aerian, chiar şi de pe acele aeroporturi aflate în subordinea autorităţilor judeţene. În acest sens, a fost stabilit un ghid de acţiuni obligatorii privind organizarea activității în aeroporturi.

Aeroporturile trebuie să fie informate de operatorul aeronavei cu privire la zborurile pe care intenţionează să le facă, aeroportul va trebui să confirme că este de acord cu zborul / zborurile respectiv(e).

De asemenea, operatorul de handling (fie că este al aeroportului, fie că este o altă entitate autorizată de AACR) trebuie să confirme că serviciile de handling solicitate se pot realiza cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, adaptate aeroportului în cauză, asigurând astfel protecţia pasagerilor procesaţi, a vizitatorilor şi a angajaţilor aeroportului.

În acest sens s-a recomandat ca, atunci când este confirmată posibilitatea efectuării unui zbor charter, să fie luată în considerare dublarea timpului necesar pentru prelucrarea pasagerilor şi a bagajelor, faţă de timpul normal. Totodată, pasagerii vor fi monitorizați pe toată durata aflării în aeroport ca să mențină distanțarea socială.

Nu în ultimul rând s-a decis să fie asigurată permanent legătura şi coordonarea cu Direcţiile de Sănătate Publică (DSP-urile) locale pentru orice problemă legată de securitate şi protecţia sănătăţii angajaţilor aeroportului, a pasagerilor şi a vizitatorilor, se mai arată în comunicatul de presă menționat.

 

Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close