Clik Aici!
BuckinghamElisabeta a II-aInternationalpala inchisreduceri de persoanal

Meghan și Harry și-au luat tălpășița la timp? Regina nu e deloc bine. Anunțul a fost făcut

Palatul Buckingham va renunța, anul acesta, la 380 de locuri de muncă temporare, a declarat  o purtătoare de cuvânt a Royal Collection Trust. Royal Collection Trust gestionează castelele şi operele de artă deţinute de casa regală britanică. Măsura are loc în contextul crizei declanșate de pandemia de COVID 19.

Palatul Buckingham este reşedinţa oficială din Londra a Reginei Elisabeta a II-a. Acesta este deschis vizitatorilor timp de trei luni în fiecare vară, în timp ce regina se mută la reşedinţa sa de vară, la Balmoral, în Scoţia.

Sute de persoane sunt angajate în acest scop, de exemplu să verifice bilete, să facă tururi ghidate şi să vândă suveniruri. Potrivit purtătoarei de cuvânt, majoritatea acestor angajaţi sunt pensionari şi studenţi care câştigă în medie circa 2.000 de lire sterline (2.435 de dolari) pe lună. În contextul reducerilor de personal, cei vizați de măsură au primit o ofertă de angajare anul următor, mai transmit oficialii britanici.

În 2018, peste 570.000 de persoane au vizitat Palatul Buckingham, însă din cauza pandemiei din acest an, deschiderea a fost anulată.

Sursa: Agerpres.ro

Hits: 2

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close