Clik Aici!
EntertainmentMonden

Micuța de altădată, Nicole Cherry nu mai e chiar micuță. Are 20 de ani și s-a mutat cu iubitul, cu acordul părinților săi

S-au dus vremurile în care puștoaicele celebre din muzica românească, îndrăgostite, fugeau de acasă, creând controverse și scandaluri, amintim faimoasele „evadări” ale Andreei Bălan și Andreei Antonescu.

George Ghinea, părintele artistei, cel ce i-a fost în ultimii cinci ani umbra și impresar, a „predat” o parte din griji iubitului artistei, pe numele său Florin Popa, fiind de acord cu dorința fiicei sale de a se muta de acasă cu acesta. George nu este supărat, chiar fericit și mulțumit că toate deciziile pe care fiica sa le ia, o face cu asumare și cumpătare.

Nicole și Florin, pe care-i despart opt ani, sunt îndrăgostiți lulea, dragoste pe care artista nu o mai ascunde la un an de când s-au întâlnit și și-au câștigat reciproc încrederea.

Tatăl lui Nicole Cherry continuă să-și însoțească odorul la spectacole (fiind cel care se îngrijește de bunul mers al evenimentelor) apoi, desi încă nu s-a obișnuit cu asta, își conduce fiica la noua sa locuință, apartamentul lui Florin. Iubitul artistei nu face parte din branșa muzicală și conduce propria afacere, la 28 de ani.

„A venit totul natural, s-a întâmplat în timp, nu a fost o decizie luată pe grabă”, ne-a asigurat solista ce, la 14 ani a intrat în majoritatea clasamentelor muzicale prin marele său succes „Memories”, perioadă în care a fost cel mai cunoscut copil vedetă din România.

CITESTI SI:

VIDEO | Actorul Alexandru Pop a intrat în pielea Vărului Săndel. Și-a chemat invitații la țară, i-a descălțat și i-a lăsat fără telefoane mobile



Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close