Clik Aici!
Covid-19Internationalmagistrativietnam

Nu e de glumă. Un bărbat a fost condamnat că a refuzat să poarte mască

Potrivit magistraților vietnamezi, Dao Xuan Anh, în vârstă de 30 de ani a mai fost acuzat și că a atacat doi poliţişti la un punct de control pentru prevenirea COVID-19

„S-a opus poliţistului care îşi îndeplinea funcţiile oficiale”, a precizat vineri o instanţă din provincia Quang Ninh, aflată la circa patru ore de capitala Hanoi.

Potrivit rechizitoriului, incidentul s-a petrecut pe 4 aprilie, în jurul orei 16:00 (09:00) GMT) când poliţiştii de la punctul de control l-au zărit pe Anh pe motocicletă, în spatele prietenului său, Nguyen Van Nam. Niciunul dintre aceştia nu purta cască sau mască de protecţie.

Poliţiştii le-au cerut celor doi să-şi pună măşti şi căşti însă aceştia au refuzat. În plus, Anh i-a insultat şi i-a lovit pe poliţişti provocându-le vânătăi pe umeri şi pe braţe.

Bărbatul s-a prezentat în aceeaşi zi la secţia de poliţie.

Pe 4 aprilie, premierul vietnamez Nguyen Xuan Phuc a solicitat autorităţilor să pedepsească cu duritate orice persoană care nu poartă mască în locurile publice.

Anh este prima persoană din Vietnam care va fi închisă pentru încălcarea regulilor guvernamentale privind distanţarea socială.

Ţara înregistrează în prezent 255 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 144 au fost deja externate. Până în prezent, în Vietnam nu au fost raportate decese provocate de noul coronavirus, potrivit agerpres.ro

Hits: 6

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close