Clik Aici!
boalaClara MărgineanudoliuEvenimentjurnalistamoarte

O cunoscută jurnalistă din România a murit! Duminică neagră pentru presa română

„O duminică tristă, atât de tristă. Aseară m-am gândit la Clara, am citit din poeziile ei minunate și m-am rugat, încet, în gând, să treacă cu bine peste această grea încercare… Drum lin, Clara!”, este mesajul ce apare pe pagina de Facebook a jurnalistei.

Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România a anunțat inițial moartea poetei și jurnalistei Clara Mărgineanu.

„Frumoasă, talentată, deșteaptă, arzând ca o flacără, elegantă, Clara Mărgineanu a fost jurnalist cultural la Televiziunea Română, care a trădat-o și pe ea, cum a trădat pe mulți. A suferit, s-a ridicat, a luptat cu nedreptăți, a iubit viața, a iubit poezia, a supraviețuit. Până când bucățica de om, dar muntele de talent Clara Mărgineanu a avut de luptat cu o boală necruțătoare.

A publicat 10 volume de poezie și a obținut numeroase premii pentru jurnalism cultural. Prin dispariția Clarei Mărgineanu, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere.

A urcat la Ceruri în Săptămâna Luminată, de Duminica Tomei. Dumnezeu s-o odihnească”, se arată în anunțul făcut de Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România.


Acum o lună, poeta era internată la Spitalul Colțea din Capitală și cerea ajutorul oamenilor pentru a putea lupta în continuare cu boala.

„Nu v-am împovărat niciodată povestindu-vă despre lupta mea cu boala, nici despre nevoi, spitale, suferință. Am încercat să vă ofer poezii, cântece, cărți. Acum, însă, sunt într-o situație limită. Am nevoie urgent de transfuzii cu sânge și aștept de câteva zile bune pe un pat de la Spitalul Colțea.

Se pare că nu sunt rezerve suficiente de sânge. De aceea vă rog respectuos, vă rog omenește și creștinește, ca, în măsura în care vă stă în puteri, să donați sânge, specificând că este pentru mine.

Știu că trăim vremuri cumplite. Știu că nu vă este simplu să faceți acest act de donație. Această încercare este tot ce mi-a rămas de făcut, în disperarea de a avea nevoie de transfuzii”, a fost mesajul Clarei Mărgineanu.

Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close