Clik Aici!
ActualAntonio GuterresCovid-19onuvaccin Covid-19

ONU spune totul despre Covid-19. În ce condiții ne putem întoarce la viața normală

Un vaccin sigur şi eficient ar putea fi singurul instrument care ar permite revenirea lumii la un sentiment de normalitate. Acesta a fost mesajul transmis de secretarul general al ONU, Antonio Guterres. El și-a exprimat speranța că vaccinul va fi creat până la sfârşitul anului, informează 7sur7.be.

Un astfel de vaccin „ar salva milioane de vieţi şi nenumărate miliarde de dolari”, a adăugat Guterres în timpul unei videoconferinţe cu cele aproximativ cincizeci de ţări africane membre ale ONU. El a pledat pentru o accelerare a dezvoltării sale şi pentru accesibilitatea acestuia. Trebuie să fie „universal” şi „să ajute la controlul pandemiei”, a mai precizat.

„Avem nevoie de un efort ambiţios pentru a garanta (…) o abordare armonizată, integrată şi optimizată pentru a maximiza viteza şi scara necesare pentru implementarea universală a unui astfel de vaccin până la sfârşitul anului 2020”, a comentat secretarul general al ONU.

Antonio Guterres a declarat că apelul său din 25 martie vizând donarea a două miliarde de dolari pentru un plan umanitar de amploare al ONU ca răspuns la pandemie a reuşit să conducă la strângerea, până în prezent, a „aproximativ 20%” din această sumă.

Datorită Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ONU a reuşit să aprovizioneze 47 de state africane cu teste pentru COVID-19, a menţionat secretarul general al organizaţiei.

Guterres a salutat eforturile mai multor guverne africane de atenuare a consecinţelor pandemiei, citând Uganda, unde autorităţile au amânat un impozit pentru a sprijini companiile, Namibia, care oferă venituri de urgenţă pentru muncitorii care şi-au pierdut locul de muncă, Capul Verde care acordă ajutor alimentar sau Egiptul care a redus impozitarea industriilor.

Hits: 7

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close