Clik Aici!
Opinii

OPINIE / Cât ne-ai lipsit, Măria Ta!

Au trecut de atunci patru ani și șase luni. Practic, de
astăzi, președintele a intrat în ultimele șase luni de mandat. Primul. Ce va
face președintele în ultimele șase luni, în afară de campanie electorală, este
greu de spus. Dar și mai greu de spus este ce a făcut în cei patru ani și
jumătate care deja s-au scurs.

Miercuri, la ora 15.00, președintele a ieșit într-o
declarație de presă, la Cotroceni, și a anunțat că cere, imperios, modificări
la legile electorale. Un grup de lucru constituit la Președinție, grup de lucru
ai cărui membri sunt suficient de discreți încât să nu știm cine sunt, a
elaborat mai multe propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de vot, astfel
încât să nu ne mai întâlnim cu disfuncționalitățile de la europarlamentare.

Dar disfuncționalitățile de la europarlamentare nu sunt o noutate. Ele s-au manifestat prima dată la alegerile prezidențiale
din 2014. Și atunci au fost cozi, și atunci au fost români care nu au putut
vota în străinătate.

De atunci au trecut patru ani și șapte luni. Pe unde ai fost, Măria Ta, tot timpul ăsta? Cum nu ți-ai
găsit timp, în atâta amar de ani, să formezi un grup de lucru și să vii, mult
mai devreme, cu propuneri viabile pentru schimbarea modului de vot în diaspora?

Nu, serios, Doamne, unde ai fost, cu ce te-ai ocupat, ce a fost atât de important încât i-ai uitat, aproape cinci ani, pe cei care ți-au adus victoria?

Folclorul reține că este interzisă modificarea legislației electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri. Dar e doar folclor. E drept, recomandările Comisiei de la
Veneția și o decizie a CCR din 2012 vorbesc despre nemodificarea legislației
electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri, dar numai în cazul în care
modificările sunt rele.

Dacă modificările sunt bune, și Comisia, și CCR sunt de
acord cu modificarea legislației electorale și în apropierea alegerilor. Ce
înseamnă rău și ce înseamnă bun, cine decide asta? Amănunte pe care doar un
grup de lucru anonim le poate lămuri, probabil.

Dar, Măria Ta, chiar nu era timp în ultimii ani să stăm de
vorbă despre modificarea legislației electorale? Chiar nu se găseau, între două
călătorii externe, scrisul la cărți și înfoierile electorale, câteva zile în
care să ne fi îndrumat cu neasemuita Voastră înțelepciune pe drumul cel bun?

Acum, printr-o declarație de presă, vei dori, Măria Ta, ca schimbările să se facă în nici trei săptămâni, în Parlament. Numai că știi, Măria Ta, că există o lege din 2003 care obligă ca legile să stea în dezbatere publică minimum 30 de zile? De unde să știi, că doar e o lege veche, de când nu erai Președinte… Dar ea există.

Dacă vrei, Măria Ta, să schimbăm lucrurile în bine, dar mai ales bine, nu pe genunchi, ar trebui să respectăm și legile mai vechi. Mai ales pe cele care nu au fost abrogate. Că atunci când s-a decis achiziția de armament s-a procedat tot pe repede-înainte, dezbaterea având loc dimineața, iar votul, după masa de prânz, nici nu mai contează. Interesul național a cerut-o, cum ar spune Gabi Oprea.

În fine, nu e rău nici așa. Mai bine mai târziu, nu?

Dar, totuși, Măria Ta, chiar ne-ai lipsit în ultimii patru
ani și jumătate. Îți dai seama câte puteai face dacă nu erai atât de absent? În
plus, dacă ai avut nevoie de patru ani și șapte luni ca să te prinzi că a fost
nasol în diaspora la votul de la prezidențiale, e clar că mai ai nevoie nu de
un mandat, ci de minimum două pentru a înțelege cum merg lucrurile cu adevărat
în țară, pe unde ai stat mai puțin în ultimii ani.

Poate n-ar fi rău ca onor consilierii să te amăgească,
spunându-ți că e campanie electorală în fiecare zi, nu doar de la începutul lui
2019. Poate așa ai fi mai activ, cumva.

Oricum, bine ai venit, Măria Ta, bine ai venit în România! Dacă o fi să câștigi alegerile, promiți că mai stai pe la noi?

Patrick André de Hillerin

Citește mai multe despre Klaus Iohannis pe Libertatea.



Hits: 19

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close