Clik Aici!
dnadosarEVZ SpecialinculpatiJustitieparchet general

Parchetul General, 1329 de inculpați. Cifrele Justiției din România

În anul 2019 au fost achitate definitiv 1329 de persoane, cu 39 mai multe decât în anul precedent. Dintre acestea, 1298 au fost persoane fizice, adică 34 mai multe decât în 2018, scrie Justnews.ro

Dintre acestea, 31 au fost persoane juridice (în creștere cu 5 inculpați).

Referindu-ne doar la persoanele fizice, 28 au fost minori, adică cu 11 persoane mai mult decât în 2018. 123 au fost arestați preventiv (în creștere cu 60 persoane față de anul 2018). Ponderea achitaților definitiv în totalul inculpaților trimiși în judecată a fost de 2,1%, față de 2,2% în anul 2018.

Potrivit autorilor Raportului de activitate al Parchetului General, o primă cauză o reprezintă existența unei jurisprudențe neunitare cu privire la instituțiile de drept penal determinată, în principal, de interpretarea logico-juridică diferită dată unor dispoziții legale de drept material.

O altă cauză o reprezintă modul diferit de apreciere și evaluare a materialului probator în cele două faze ale procesului penal, respectiv, faza de urmărire penală și cea de judecată.

Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close