Patrizia Paglieri de la „Asia Express”, despre cum a ajuns să se stabilească în România. „Primii ani au fost destul de dificili”

Patrizia Paglieri face echipă cu fiul ei, Francy la „Asia Express” sezonul 4. Este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România, însă parcursul nu a fost deloc ușor. Fosta jurată de la MasteChef s-a mutat în țara noastră în 1993.

Patrizia Paglieri  s-a mutat în România în anul 1993, în momentul în care tatăl său și-a deschis un casino la noi în țară, apoi un restaurant. Concurenta de la Asia Express a mărturisit că începuturile în România nu au fost prea ușoare și a fost nevoită să se acomodeze.

Patrizia Paglieri de la „Asia Express”, despre cum a ajuns să se stabilească în România. „Primii ani au fost destul de dificili”

„Primii ani au fost destul de dificili – și cu limba română, și cu tot. În 1993 nu era ca la Sanremo aici! Dar între timp m-am obișnuit și mi-a fost bine.

Și în momentul în care am deschis și ristorante a fost chiar foarte bine, pentru că în acel moment aveam și activitate și nu mă mai plictiseam”, a declarat Patrizia Paglieri pentru restograf.ro.

„Viața noastră este aici, aici avem toți prietenii, Francesco s-a născut aici. În Italia taxele sunt foarte mari. Aici este viața mea!”, a mai adăugat Patrizia.

Hits: 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Stiri Online Din Romania - info-24.ro