Clik Aici!
ŞtiriStiri Romania

Poliția Română despre cazul fetiței din Mehedinți luată de lângă asistenții maternali

„Polițiștii I.P.J. Mehedinți au fost delegați, de procurorul de caz, să pună în executare un mandat de percheziție într-un dosar de lipsire de libertate, emis de Curtea de Apel Craiova. Percheziția a avut loc într-o locație unde se afla un minor care a fost dat spre adopție prin hotărâre judecătorească definitivă”, transmite Poliția Română.

Referitor la numărul de polițiști prezenți la fața locului, Poliția Română transmite că s-a stabilit „după o analiză realizată anterior, care a avut în vedere inclusiv riscurile la adresa ordinii publice care pot să apară pe fondul unui impact emoțional puternic”.

„În fapt, analiza s-a dovedit a fi corectă întrucât, într-un interval relativ scurt de timp, la fața locului s-au adunat aproximativ 50 – 60 de persoane”, explică Poliția Română.

„Reiterăm faptul că principala misiune a polițiștilor a fost asigurarea și menținerea unui climat de liniște în zonă, iar în interiorul locuinței au intrat 3 polițiști care au însoțit procurorul de caz și reprezentanți ai DGASPC”, se mai precizează în comunicat.

Vineri, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus efectuarea unei percheziţii la locuinţa asistentului maternal care s-a opus ca fetiţa să meargă la cei doi soţi care au înfiat-o.

„Se fac cercetări într-un dosar al Parchetului Curţii de Apel Craiova, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, deocarece doamna care ţinea fetiţa nu mai era asistent maternal şi o ţinea acolo fără nicio calitate şi în mod ilegal. De aceea s-a făcut această percheziţie. S-a luat fetiţa şi s-a predat părinţilor”, a spus Tena Tulitu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru Mediafax.

Citește mai multe despre ipj mehedinti și Mehedinți pe Libertatea.



Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close