Clik Aici!
baniguvernlegeludovic orbanraluca turcan

Raluca Turcan, vicepremierul care învârte banii țării

Viceprim-ministrul fără portofoliu, Raluca Turcan, face o mulțime de lucruri, conform dispoziției semnate de premierul Ludovic Orban, care îi stabilește atribuțiile. În primul rând, coordonează activitatea a șapte ministere, dintre cele mai importante, care gestionează bugetele cele mai mari. Este vorba de ministerele Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, al Fondurilor Europene, al Sănătății, al Muncii și Protecției Sociale, al Educației si Cercetării, al Culturii și al Justiției. Tot ea se ocupă și de felul în care se derulează relațiile constituționale dintre Guvern și Parlament, netezind eventualele asperități dintre cele două instituții.

În această calitate, ea avizează planurile de măsuri sectoriale elaborate de ministere, în conformitate cu programul de guvernare, urmărește îndeplinirea lor și îl informează pe premier în legătură cu stadiul implementării.

Pe de altă parte, ministerele de care se ocupă Raluca Turcan derulează programe importante de investiții, finanțate de la bugetul public ori din fonduri europene (PNDL, POR, POCA etc.), iar acest lucru o face un personaj foarte influent, atât la nivel guvernamental, cât și în PNL. Practic, ea decide care sunt primarii/președinți de consilii județene ale căror proiecte vor primi finanțare și vor fi implementate cu prioritate.

Un pas înaintea lui Ludovic Orban

Nu puține au fost situațiile în care vicepremierul Raluca Turcan i-a luat fața lui Orban, punându-l în situația de a confirma sau de a nuanța ceea ce ea stabilise deja. Una dintre temele sale preferate este cea a asumării răspunderii Guvernului pe diverse inițiative legislative. Ba mai mult, chiar a avansat și termene clare în această direcție. Astfel, Raluca Turcan a apărut ca liderul dur, hotărât să miște lucrurile, în timp ce prim-ministrul, din spate, dădea impresia unui om șovăielnic mai puțin dispus la acțiune.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a dat impresia că are un alt punct de vedere și că nu este adeptul unor soluții radicale. În același context, legat de abrogare, premierul a confirmat că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea, dar nu a avansat nici o dată concretă: „În cazul în care Parlamentul nu votează proiectul de lege iniţiat de PNL privind abrogarea recursului compensatoriu vom include în proiectul de lege pe care ne vom angaja răspunderea şi abrogarea recursului compensatoriu”, a declarat Orban.

De la protejata lui Stolojan la președinte interimar al PNL

Raluca Turcan a intrat în politică promovată de fostul președinte al PNL, Theodor Stolojan. A ajuns în Parlament, în 2004, pe listele Alianţei PNL-PD și de atunci a tot avansat. A fondat, împreună cu Theodor Stolojan, Partidul Liberal Democrat (PLD), în 2007. După unirea Partidului Democrat cu Partidul Liberal Democrat, prin absorbția celui din urmă, Raluca Turcan a fost numită vicepreşedinte în noul partid. După fuziunea dintre PNL și PDL, a reușit să se impună ca lider al deputaților liberali, iar în 2016, a fost președintele interimar al partidului, după demisia Alinei Gorghiu.

Relația ei cu Ludovic Orban, n-a fost întotdeauna cordială ci, dimpotrivă. La momentul destrămării Alianței PNL-PD, prin anii 2006, Orban spunea despre Raluca Turcan că „ar fi trecut prin paturile mai multor politicieni”, pentru a obţine funcţiii publice. În 2019, cei doi par că au uitat conflictele din trecut şi se afișează, în Guvern și la PNL, umăr la umăr. Atunci când Raluca Turcan nu o ia mai înainte cu un pas.

Hits: 12

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close