Clik Aici!
Bogdan Aurescucoruptiefacebookion chicuromaniascandalscandal diplomaticsiegfrid muresan

Relațiile dintre România și Moldova, în aer. Scânteia care a declanșat un scandal uriaș

”Faţă de declaraţiile denigratoare la adresa României postate în cursul zilei de astăzi, 22 mai 2020, pe o platformă de socializare, de către prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Ion Chicu, MAE român consideră că acestea sunt complet inacceptabile şi îşi exprimă dezacordul puternic faţă de conţinutul acestora”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Oficialii români atrag atenția că declaraţiile prim-ministrului Chicu sunt ”cu atât mai inadecvate” cu cât, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, România a oferit, imediat și în mod dezinteresat, un sprijin substanţial Republicii Moldova, sub forma de materiale sanitare și medicamente, demonstrând în mod evident solidaritate şi fiind astfel alături de cetăţenii Republicii Moldova într-un moment foarte dificil.

Astfel, MAE susţine că declaraţiile premierului moldovean denotă ”o profundă lipsă de respect” la adresa României şi a relaţiei bilaterale privilegiate de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. ”MAE român evidenţiază că implementarea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu reprezintă numai o obligaţie pentru Republica Moldova, ci şi garanţia prosperităţii pentru cetăţenii săi.

Bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova nu poate fi asigurată prin declaraţii publice care denotă un limbaj rudimentar, ci numai prin eforturi în direcţia construirii unui stat de drept solid şi cu instituţii democratice. Aşa cum a demonstrat inclusiv în această perioadă, România va fi şi în viitor un pilon de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MAE, toate aceste aspecte au fost aduse, vineri după-masă, la cunoştinţa ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti. Acesta a fost convocat din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sediul ministerului de către secretarul de stat Dan Neculăescu. De asemenea, ministrul Aurescu a avut o discuţie telefonică pe aceeaşi temă cu omologul său de la Chişinău.

Amintim că vineri, premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a respins criticile europarlamentarului Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European în Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, care a scris pe pagina sa de Facebook că guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor. În replică, premierul moldav, a criticat România.

Chicu a redactat imediat o postare pe Facebook și susține că România este cea mai coruptă ţară din Europa şi că numai în Suceava sunt ”jumătate din bolnavii de COVID-19 înregistraţi în toată Republica Moldova”.

”Pentru noi este foarte importantă opinia cetăţenilor noştri despre activitatea Guvernului. Şi doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenţii de avocaţi ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc”, a notat premierul Republicii Moldova.

 

Hits: 3

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close