Clik Aici!
Stiri Externe

Rusia Reduce Prețul La Gaze Pentru Republica Moldova. Acord Dodon-Putin

De
Mihai Niculescu,

„Am fost de acord, în principiu, şi am realizat o coordonare a viitorilor paşi în privinţa cooperării în domeniul gazelor, astfel încât pot anunţa că tarifele pentru consumatorii finali nu vor creşte. Cel mai devreme la 1 octombrie, preţul gazelor ruseşti pentru Moldova urmează să scadă”, a scris Dodon pe Facebook, potrivit agenției TASS și Mediafax.

Acordul despre care a vorbit Dodon a fost discutat în cadrul
întâlnirii de sâmbătă dintre cei doi lideri.

Contractul actual al Republicii Moldova cu gigantul rus Gazprom
expiră anul acesta. Preşedintele moldovean spunea că doreşte să
negocieze o reducere a tarifelor pentru gazele din Rusia. El a mai
spus că Guvernul anterior a lăsat în urmă „o bombă energetică”
ce ar putea duce la o creştere foarte mare a preţului gazelor
pentru populaţie. De asemenea, el era îngrijorat că Republica
Moldova este îngrijorată cu privire la faptul că aprovizionarea cu
gaze via Ucraina ar putea fi întreruptă.

Citeşte şi:

Vladimir Putin l-a felicitat de ziua lui pe fostul preşedinte armean Robert Kocearian, aflat în închisoare

Ce a produs de fapt explozia nucleară din nordul Rusiei. Serviciile secrete americane spun că nu a fost o lansare eșuată

Protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov, expus public de Arhiva Federală a Rusiei

Bianca i-a cucerit pe americani cu declarațiile despre Serena: „Știu că voiați să câștige ea, îmi pare rău!”

GSP.RO

Bianca i-a cucerit pe americani cu declarațiile despre Serena: „Știu că voiați să câștige ea, îmi pare rău!”


Horoscop 8 septembrie 2019 | Zi NEAGRĂ pentru 3 zodii! Cine are probleme grave de sănătate

HOROSCOP

Horoscop 8 septembrie 2019 | Zi NEAGRĂ pentru 3 zodii! Cine are probleme grave de sănătate

Urmărește cel mai nou VIDEO

Hits: 13

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close