Clik Aici!
iranorientul mijlociupalestinaplan paceRevista presei internaționaletrump

Şeful suprem al Iranului: Planul de pace „nebunesc” al lui Trump va muri înaintea lui

Îbtr-un discurs rostit la Teheran cu ocazia aniversării Revoluţiei Islamice din 1979, Khamenei, acum în vârstă de 80 de ani, a calificat drept „nebunesc” planul lui Trump (73 de ani), întrucât, în opinia sa, el nu va duce la niciun rezultat.

„Scenariul american pe tema aşa-zisului ‘acord al secolului’ va sucomba înaintea lui Trump”, a declarat Khamenei, apelând la denumirea sub care este cunoscut planul. Declaraţia s-a numărat printre citatele în engleză apărute în contul oficial de pe Twitter al liderului iranian.

„Aţii văzut că agresorii americani şi acoliţii lor şi-au dezvăluit un plan calificat drept ‘Acordul secolului’”, a scris el, referindu-se la ceremonia din data de 28 ianuarie, de la Casa Albă, în cadrul căreia Trump şi-a prezentat planul mult aşteptat. „Ei au ales cu bună ştiinţă această definiţie în speranţa că îl vor şi realiza”, a spus Khamenei, care a adăugat totodată că planul este „stupid” şi „neconvenabil chiar din start pentru americani”.

„Mai mult, planul demonstrează răutatea şi capacitatea de manipulare a Statelor Unite. Au ajuns să negocieze cu sioniştii nişte lucruri care aparţin palestinienilor!” „Arogantele Puteri au încercat să-i dea uitării pe palestinieni”, a continuat el. „Dar eforturile lor au avut un rezultat contrar, repunând în discuţie problema Palestinei. Acum, lumea vorbeşte despre Palestina şi despre drepturile oprimatului său popor”.


Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close