Clik Aici!
avioaneEVZ SpecialInternationalmediterananatorusia

Semn bun pentru pandemie? Avioanele Rusiei și SUA și-au reluat hârjoana în Europa

Seria de interceptări a pus capăt unei pauze de cel puțin șase luni în care avioanele celor două tabere nu s-au mai șicanat în Europa și în zona Mediteranei, constată The Moscow Times.

Un avion de luptă rus Su-35 (foto) a interceptat deasupra Mediteranei un aparat de supraveghere P-8A Poseidon al US Navy „într-un mod riscant și neprofesionist”, la o distanță de 8 metri, duminică, a anunțat US Navy. Marina americană a comunicat că o acțiune similară s-a petrecut miercurea trecută, în aceeași zonă, între aparate de același tip.

Armata rusă a afirmat însă că manevrea respectivă este conformă cu regulile internaționale de folosire a spațiului aerian în apele internaționale.

„Un avion de luptă al forcelor aeriene aflate în misiune la baza Hmeimim din Siria s-a ridicat de la sol pentru a identifica ținta”, a declarat Ministerul rus al Apărării, citat de TASS.

Ministerul a afirmat că avionul rus a identificat aparatul US Navy după numărul de pe coadă și l-a escortat. Apoi aparatul Poseidon s-a îndepărtat de baza Hmeimim.

În același timp, Comandamentul Aliat NATO a declarat luni că aviația sa a interceptat două avioane de luptă ruse vineri, „survolând” un distrugător al US Navy desfășurat în Marea Baltică, în apropierea Lituaniei.

Aviațiile Rusiei și NATO au efectuat mii de interceptări în spațiul aerian de deasupra apelor internaționale, în ultimii patru ani, a declarat în decembrie comandantul armatei SUA în Europa.

Însă, Rusia nu a mai șicanat avioanele și vasele SUA deasupra Europei și Mediteranei în ultimele trei luni, declata atunci generalul Tod Wolters.

Șicanările recente pun astfel capăt unei perioade de șase luni de acalmie aeriană, care a coincis parțial cu pandemia de coronavirus.

Hits: 4

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close