Clik Aici!
StiriStiri Externe

Slovacia vrea să testeze toate persoanele cu vârste mai mari de 10 ani

Slovacia intenţionează să testeze toţi cetăţenii cu vârste mai mari de 10 ani, a anunţat premierul slovac Igor Matovic, informează agenţiile de presă TASR şi dpa, conform Agerpres. Ţara numără peste 5,4 milioane de locuitori, iar sâmbătă a depăşit pragul de 28.000 de cazuri de COVID-19.

Testele urmează să aibă loc în următoarele două weekenduri, dintre care în 24-25 octombrie în principalele focare din ţară, iar în 31 octombrie-1 noiembrie în restul regiunilor.Deocamdată nu este clar dacă testarea la nivel naţional va fi obligatorie sau voluntară.

Potrivit TASR, Matovic a promis că va demisiona dacă acest program de testare la scară naţională va eşua. “Sunt dispus să renunţ la această testare, dar apoi voi alege demisia mea”, a spus el.

Slovacia a raportat sâmbătă 1.968 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, recordul zilnic înregistrându-se în ziua anterioară, cu 2.075 de cazuri. De la începutul pandemiei, în Slovacia s-au înregistrat 28.268 de cazuri de COVID-19.

Hits: 0

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close