Clik Aici!
Ştiri

Tăriceanu, mesaj de Ziua Franței: ”A fost ancora noastră în Europa, îi vom rămâne veșnic recunoscători”

„Nu cred că sunt pe lume multe ţări care să fi avut o mai mare influenţă asupra istoriei noastre decât sora Franţa. Şi nu de azi, de ieri, ci încă de pe vremea când Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, lupta la Nicopole împotriva turcilor, cot la cot cu Mircea cel Bătrân, acum mai bine de şase secole. Am avut vremuri când franceza era limba de salon în România, limba diplomaţiei şi când ai noştri tineri ‘la Paris învăţau’, cum scria marele Eminescu. Tot marea Franţă şi revoluţia ei sub lozinca ‘Liberté, égalité, fraternité’ a inspirat paşoptiştii români şi i-a însufleţit să lupte pentru unire şi independenţă”, scrie Tăriceanu duminică într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El aminteşte că „Franţa a sprijinit esenţial unirea Moldovei cu Ţara Românească”, fiind „ancora” noastră în Europa.

”Mai apoi, ne-am câştigat independenţa şi statutul de regat tot graţie Franţei şi lui Napoleon al treilea, iar primul nostru rege, Carol I, a fost, şi el, mai mult francez decât german. Franţa a fost ancora noastră în Europa şi pentru asta îi vom rămâne veşnic recunoscători, fiind, cum se ştie, şi prima ţară care şi-a manifestat solidaritatea cu românii după revoluţia anticomunistă din decembrie 1989″, a menţionat preşedintele ALDE în postare.

„E un privilegiu şi o onoare, deci, pentru mine şi pentru colegii mei din ALDE să urăm azi Franţei, de Ziua Naţională, un cald, sincer şi prietenesc „La mulţi ani!””, a mai scris Călin Popescu-Tăriceanu.

Citește și:Emmanuel Macron, huiduit de parizieni la defilarea de pe Champs-Élysées! Paradă impresionantă de Ziua Franței

Citește mai multe despre Călin Popescu Tăriceanu și Franța pe Libertatea.



Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close