Un cameraman din echipa de filmare a noii serii Indiana Jones a fost găsit mort în camera sa de hotel, în Maroc

Veste tragică de platourile noii serii „Indiana Jones”. Nick Cupac, 54 de ani, un cameraman cunoscut la Hollywood, a fost găsit fără viață într-un hotel din orașul Fes, nord-estul Marocului, unde au loc filmările părții a 5-a din superproducția în care actorul Harrison Ford deține rolul principal, informează The Sun.

Nick Cupac a lucrat la aproximativ 60 de producții de la Hollywood, între care blockbuster-urile Harry Potter, Jurassic World sau Guardians of the Galaxy.

Cupac lucra la o cascadorie specială pentru „Indiana Jones 5”, producție care, în afara lui Harrison Ford (79 de ani), îi are în distribuție pe Mads Mikkelsen (55 de ani) și Antonio Banderas (61 de ani).

Pentru cascadorie, Cupac și alte aproximativ 100 de persoane se aflau pe platoul de filmare din Maroc.

Nu au fost oferite detalii despre decesul lui Cupac, însă, potrivit primelor informații, moartea s-ar fi produs din cauze naturale.

Harrison Ford, accidentat la umăr

Filmările pentru „Indiana Jones 5”, film regizat de James Mangold, au fost amânate sau oprite de mai multe ori, din cauza pandemiei. Producția nu va fi lansată mai devreme de vara anului 2023.

În plus, Harrison Ford a suferit o accidentare urâtă la umăr, în timp ce repeta o scenă de luptă, și a trebuit să se recupereze timp de trei luni.

Pe 21 octombrie, actorul Alec Baldwin, 63 de ani, a ucis-o accidental cu un foc de armă tras dintr-un pistol de recuzită pe directoarea de imagine Halyna Hutchyns şi l-a rănit pe Joe Souza, regizorul westernului „Rust”, filmat în statul american New Mexico.

Foto: Profimedia

Hits: 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Stiri Online Din Romania - info-24.ro