Clik Aici!
Stiri Externe

Un Român Din Italia A Căzut Cu Bicicleta într-un Canal și A Murit înecat. A Fost Găsit Abia A Doua Zi

Tragicul incident a avut loc în canalul Pinetta, din Camisano Vicentino, în regiunea Veneto, a notat rotalianul.com.

Trupului său, acoperit cu alge, a fost observat joi seară de un tânăr.

„Inițial am crezut că e o pungă neagră, în trecut s-a întâmplat de multe ori ca cineva să arunce sacii de gunoi în canal”, a declarat băiatul, care era împreună cu tatăl său când a făcut descoperirea macabră.

„Când ne-am apropiat am observat că nu era un sac și am înțeles că în apă zăcea de fapt trupul unui bărbat decedat”, a mai spus acesta.

Apa avea doar 1 metru!

În momentul descoperirii cadavrului, apa avea o înălțime de aproximativ un metru. Bărbatul nu avea acte asupra lui.

În buzunarele bărbatului au fost găsite însă două telefoane mobile. Corpul era umflat și acoperit cu alge, ceea ce demonstra că era în apă de cel puțin câteva ore, mai precis din ziua trecută.

În apropierea trupului neînsuflețit era și o bicicletă care s-a dovedit mai târziu ca fiind a victimei.

Autoritățile italiene nu exclud ca Gheorghiță să se fi simțit rău în timp ce se deplasa cu bicicleta de-a lungul canalului, ceea ce i-a provocat căderea care a dus la tragicul său sfârșit.


Citeşte şi:

Alexandra a fost omorâtă în aceeași zi în care DIICOT și FBI destructurau la Craiova rețeaua internațională de trafic a ”Rechinului”. Iar ”Rechinul” cumpărase minore din Caracal!

Simona Halep a abandonat meciul din sferturile Rogers Cup după un set. Ce probleme are

GSP.RO

Simona Halep a abandonat meciul din sferturile Rogers Cup după un set. Ce probleme are


'Lady Diana ar fi fost îngrozită de un asemenea comportament...' Englezii au ajuns la capătul răbdării cu ducesa Meghan și nu îl mai suportă nici pe Harry

Unica.ro

‘Lady Diana ar fi fost îngrozită de un asemenea comportament…’ Englezii au ajuns la capătul răbdării cu ducesa Meghan și nu îl mai suportă nici pe Harry


Anunțul a fost făcut: Michelle și Barack Obama au divorțat! Motivele sunt dureroase... Se pare că cei doi s-au separat de mult!

Viva.ro

Anunțul a fost făcut: Michelle și Barack Obama au divorțat! Motivele sunt dureroase… Se pare că cei doi s-au separat de mult!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Hits: 9

Arata mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close