Viața mai puțin știută a lui Cabral. „Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat”

În vârstă de 44 de ani, Cabral este prezentatorul emisiunii „Ce spun românii”, difuzată pe Pro TV. În paralel, el are și multe alte proiecte la TV și în online. Dincolo de carieră, și-a întemeiat alături de Andreea Ibacka o familie frumoasă, au o fetiță și un băiețel. Nu despre micuții lui a făcut dezvăluiri acum, ci despre trecutul său.

Pe 4 octombrie 1977, Cabral s-a născut în București. Tatăl lui, de origine congoleză, a cunoscut-o pe mama sa româncă în timpul facultății. S-au îndrăgostit, iar ea a rămas însărcinată. Așa a venit pe lume prezentatorul care, în copilărie, a avut parte și de momente frumoase, dar și de clipe mai puțin plăcute.

Se știe că de la vârsta de 6 ani a practicat kickbox și thaibox. Are mai multe titluri de campion și vicecampion național la kickbox și thaibox, până la 23 de ani, concurând cu succes atât semi-contact cât și full-contact. Ulterior, în anul 1998, el intră în lumea artistică. Atunci a apărut în emisiunea „Roata de rezervă”, de la Antena 1, iar un an mai târziu în filmul „Je ne marcherais jamais seul”, prezentat la Cannes. Anii următori colaborează cu Prima TV unde moderează mai multe emisiuni.

Din anii 2000 trece la postul Acasă TV unde, pe parcursul mai multor ani, prezintă mai multe emisiuni și începe să joace în telenovele. Din punct de vedere personal, acesta a avut un mariaj cu Luana Ibacka, rodul iubirii lor fiind fiica Inoke. Au divorțat, iar în 2011 s-a căsătorit cu Andreea Ibacka, alături de care are doi copii.

Nu despre succesul lui în carieră a făcut dezvăluiri acum, ci a transmis un mesaj de încurajare pe blogul lui, povestind prin câte a trecut și el, cât a suferit, cât a muncit pentru a ajunge omul de astăzi.

„Născuți pe aceeași lume, ducând același tip de umbră, respirând la fel… dar nu același aer. Unii în case de chirpici cu podea de lut. În cârpe împuțite de resturi de lemn arse pentru un aer călâi. Alții în palate de sticlă și cu ștrampi de aur. (..)

Nu m-am considerat niciodată un exemplu, pentru că nu sunt. Nu m-am arătat cu propriile degete… pentru că mi se pare că mi-aș arăta doar defectele. Dar dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ți spun simplu: ai încredere. Ai încredere în ce poți învăța, în ce poți construi, în ce poți realiza.

Așa neșansă? Să te naști negru printre albi? Așa lipsă de bulan încât să te naști în România, într-o familie săracă?! Diverși șterși si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac. (..). Am zâmbit. Constant, am zâmbit.”, a transmis prezentatorul.

viata-lui-cabral-5Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii”

Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine. Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători crăpați la încheieturi.

Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri..(..) De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine. (..) Ai încredere că poți”, a fost mesajul transmis de Cabral pe blogul lui.

Hits: 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Stiri Online Din Romania - info-24.ro